Fracturi
Fracturile reprezintă rupturile ce se produc la nivelul oaselor. Ele rezultă de obicei în urma traumatismelor. Un anume os poate fi fracturat complet sau parţial, şi în oricât de multe fragmente. Fracturile cu mai multe fragmente se numesc fracturi cominutive. Severitatea unei fracturi depinde de forţa ce acţionează asupra osului în momentul producerii leziunii. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât fractura este mai gravă. Atunci când este lezată şi pielea din vecinătatea traiectului de fractură, avem de-a face cu o fractură deschisă. Aceasta se produce de obicei la nivelul oaselor situate imediat sub piele (tibia, rotulă, cot, etc) sau la orice nivel, dacă traumatismul este major, ca în cazul accidentelor rutiere. Fracturile deschise au un potenţial crescut de suprainfectare, datorită contactului os-mediu înconjurător.
Cauze
– traumatisme – cea mai comună cauză
– osteoporoză
– fractura de stress
Simptomatologie
– durere
– tumefacţie
– impotenţa funcţională a segmentului afectat
– deformarea zonei fracturate
Diagnostic
– anamneză (mecanismul accidentului)
– examenul clinic – medicul va efectua inspecţia zonei afectate, palpare, evaluarea mobilităţii, măsurători ale segmentelor, etc.
– examenul radiologic – pune diagnosticul de certitudine
– examen CT sau RMN – se folosesc rareori, în cazuri neconcludente, pentru planning preoperator sau pentru evaluarea unor leziuni asociate.
Tratament
Tratamentul fracturilor cuprinde două mari atitudini medicale:
– conservatorie (nechirurgicală)
– chirurgicală.
Tratamentul conservator presupune, de cele mai multe ori, imobilizarea segmentelor afectate pentru perioade variabile de timp şi prin diferite metode:
– atele gipsate
– aparate gipsate
– bandaje
– orteze.
În anumite cazuri tratamentul conservator presupune doar repaus sau dimpotrivă, mobilizarea agresivă a pacientului, cum este cazul în fracturile de col femural contraindicate chirurgical.
Fig – Imobilizare în aparat gipsat gambiero-podal
Tratamentul chirurgical presupune realizarea fixării fragmentelor osoase fracturate prin diverse metode şi cu ajutorul a diferite materiale. Procedeul se numeşte “osteosinteză”, deoarece favorizează formarea de ţesut nou osos între capetele fracturate şi vindecarea fracturii.
După consolidarea fracturii şi, mai ales la pacienţii tineri, se recomandă ablaţia (extragerea) materialului de osteosinteză, deoarece acesta preia din funcţiile osului pe care este aplicat şi duce la slabirea acestuia. De asemenea unele materiale de osteosinteză sunt incompatibile cu efectuarea unui examen RMN.