Recuperarea postchirurgicală

Intervenţia chirurgicală ortopedică se adresează acelor dezechilibre apărute la nivelul sistemului musculo-scheletal al corpului uman. Principalele simptome ce duc la aplicarea acestor intervenţii sunt durerea şi imposibilitatea desfăşurării activităţilor, în urma diverselor leziuni acute sau cronice. În afecţiunile cronice, ce au avut debutul cu mult înaintea prezentării pentru intervenţia chirurgicală, modificările structurale pot fi foarte avansate, astfel că pacienţii se prezintă deja cu deficite motorii şi funcţionale date de atrofii musculare şi redori articulare. Intervenţia chirurgicală în sine reprezintă un factor ce poate agrava pe termen scurt deficitele musculare. De aceea este nevoie de un protocol de recuperare bine condus, care să facă posibilă fructificarea beneficiilor aduse de intervenţia chirurgicală. În anumite cazuri, pentru protejarea anumitor structuri refăcute odată cu operaţia, este nevoie de aplicarea unei forme de imobilizare a segmentului asupra căruia s-a intervenit. În alte cazuri nu este permis mersul cu spijin sau ridicare de greutăţi postchirurgical. Astfel că atrofia musculară se poate instala sau agrava. Ţinând cont că scopul oricărei intervenţii ortopedice este de a reda mobilitatea segmentului afectat, este de o importantă majoră recuperarea poschirurgicală.